Un clujean si-a pierdut portofelul cu bani si acte in Stana de Vale. Ce s-a intamplat in mai putin de o ora

Nu mică a fost mirarea uni clujean când l-a sunat mama, să-l anunțe să se întoarcă în Stațiunea Stâna de Vale, să ia legătura cu jandarmii pentru a-și recupera portofelul cu cei 800 de lei, 25 de euro, 2000 de forenti, documentele si cardurile, pe care le pierduse in statiunea montana.

În această poveste rolul nostru a fost doar să intermediem și să încercăm să găsim cât mai repede păgubitul, deoarece portofelul a fost găsit de un cetățean în parcarea stațiunii Stâna de Vale și predat patrulei de jandarmi aflată în serviciu, a scris Jandarmeria Bihor pe Facebook

După ce au verificat conținutul în prezența cetățeanului care a predat portofelul, au întocmit un proces-verbal si au făcut demersuri pentru a lua legătura cu păgubitul. Cartea de identitate indica faptul că acesta este din județul Cluj. Prin centrul operațional s-a luat legătura cu colegii din acea localitate, care s-au deplasat la adresa de domiciliu, unde au identificat rudele păgubitului.

Anunțat telefonic de către acestea, în mai puțin de o oră, bărbatul a reintrat in posesia celor 800 de lei, 25 de euro si 2000 de forint, cardurile si documentele.

Zâmbetul si mulțumirile le transmitem și noi in primul rând cetățeanului cu spirit civic, care nu s-a gândit nicio clipă sa oprească bunul pentru el, deși ne-a mărturisit ca nu cunoaștea prevederile art. 243 din Noul Cod Penal care spune: „Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă” a mai transmis Jandarmeria Bihor.

Distribuie informația
Alte știri