Un sofer a fost prins de radar pe DN 79 cu 153 km pe ora

În intervalul 16 – 18 februarie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere. 312 sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 33 de pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, 29 de participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 11 pentru punerea în circulație a unor autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice, opt pentru conducere sub influența alcoolului, iar 14 sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.

De asemenea, vineri, 16 februarie a.c., în intervalul orar 09.30 – 16.00, polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor au acționat în colaborare cu polițiștii rutieri din cadrul I.P.J. Arad, pe tronsonul D.N.79 care traversează cele două județe, pe linia combaterii nerespectării regimului legal de viteză și depășiri neregulamentare.

În cadrul acțiunii desfășurată pe D.N. 79 au fost folosite 5 aparate radar tip pistol și unul de tip clasic, fiind aplicate 202 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 60.000 de lei, din care 180 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și constatate două infracțiuni. Totodată, au fost reținute cinci permise de conducere, din care două pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise.

Astfel, vineri, 16 februarie a.c., la ora 13.44, pe D.N. 79 a fost depistat în trafic un tânăr de 26 de ani, din localitatea Biled, județul Timiș, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 153 km/h, înregistrată radar.

De asemenea, sâmbătă, 17 februarie a.c., la ora 12.02, pe D.N. 1, în localitatea bihoreană Săcădat a fost depistat în trafic un bărbat de 39 de ani, din municipiul Timişoara, județul Timiş, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 102 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 km/h.

Conducătorii auto care au depăşit limita legală de viteză cu peste 50 km/h au fost sancţionați contravenţional cu 9 – 20 puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.

Distribuie informația
Alte știri