Un tractorist a murit după ce a acroșat un tren care circula pe ruta Salonta-Ciumeghiu

Un bărbat și-a pierdut viața miercuri, după ce tractorul pe care-l conducea s-a lovit de un tren care circula între comuna Ciumeghiu și municipiul Salonta, iar o minoră, de 15 ani, călătoare în tren, a suferit un traumatism cranio-cerebral minor și o contuzie lombară, fiind transportată la spital.

Potrivit comisarului Alina Dinu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bihor, accidentul s-a produs pe un drum agricol, între Ciumeghiu și Salonta. Trenul era unul privat și circula dinspre Salonta, iar șoferul tractorului mergea dinspre Salonta spre Ciumeghiu.

Cel mai probabil, bărbatul nu a respectat indicatorul rutier „Crucea Sfântului Andrei”, existent la trecerea la nivel cu calea ferată și care îl obliga să oprească înainte de a traversa.

“Din păcate, șoferul tractorului, în vârstă de 67 de ani, a fost declarat decedat, prezentând leziuni incompatibile cu viața. Iar în tren, o minoră în vârstă de 15 ani, a fost rănită, prezentând traumatism cranio-cerebral și contuzie dorso-lombară. I s-au acordat îngrijirile medicale și a fost transportată la spital”, a declarat Camelia Roșca.

Distribuie informația
Alte știri