Vasile Blaga a fost achitat în dosarul în care a fost judecat pentru trafic de influență. Decizia nu e definitivă

Fostul lider al PDL a fost găsit nevinovat de magistraţii Tribunalului Bucureşti, care au dat sentinţa în primă instanță, în dosarul în care Vasile Blaga a fost judecat pentru trafic de influenţă. La ultimul termen al procesului, bihoreanul a declarat că este nevinovat şi a solicitat să fie achitat.

Tribunalul București s-a pronunțat în primă instanță, iar decizia poate fi contestată de procurorii DNA care cerusera condamnare la închisoare pentru Vasile Blaga. Politicianul din Petrileni, fost președinte al PDL și copreședinte al PNL, a fost inculpat pentru trafic de influenţă în septembrie 2016.

A fost acuzat că ar fi primit 700 de mii de euro, reprezentând comisioane pentru acordarea unor contracte IT. Banii negri ar fi fost pentru fostul PDL. După punerea sub acuzare, Blaga şi-a dat demisia de la conducerea PNL şi a anunţat că nu participă la alegerile parlamentare.

Foto: digi24.ro

Distribuie informația
Alte știri