Verdict în cazul cumplitului accident de anul trecut în care au murit 4 studente

Instanța a decis ca autoarea accidentului, Sanda Ungur (foto centru), să fie condamnată la 3 ani de închisoare, suspendând însă executarea ca urmare a faptului că și-a recunoscut vinovăția. Tanăra se va afla sub un termen de supraveghere și va trebui să urmeze un program de reintegrare socială, potrivit magazinsalajean.ro.

Accidentul de tren produs la Jibou, cel mai grav din ultimele decenii, a avut loc în urmă cu un an, în 17 mai 2018. Patru tinere cu vârsta de 20 şi 21 de ani, şi-au piedut viaţa după ce autoturismul în care se aflau a fost spulberat de trenul inter-regio 4046, Baia Mare-Jibou. Singura care a scăpat cu viaţă a fost conducătoarea auto, Sanda Ungur, aceasta suferind răni grave.

Fetele erau prietene și vecine din Maramureș, dar erau studente la universități diferite. Una dintre victime a fost Mădălina Parja, din Sat-Șugatag, care studia agronomia la Universitatea din Oradea.

Foto: adevarul.ro

Distribuie informația
Alte știri