Veste bună! Băncile vor elimina o parte din comisioane, inclusiv cel de retragere

Românii care folosesc un cont bancar de plăţi cu servicii de bază vor scăpa de comisioanele percepute pentru deschiderea şi închiderea acestuia, precum şi de comisionul pentru retrageri de bani sau comisionul pentru interogarea soldului, potrivit unui act normativ apărut recent în Monitorul Oficial și care se va aplica din 27 ianuarie 2018. În plus, românii cu venituri mici vor scăpa și de alte comisioane, conform avocatnet.ro.

Băncile vor fi obligate să ofere gratuit serviciile necesare pentru deschiderea şi închiderea unui cont de plăţi, dar şi cele de retragere de numerar pe teritoriul Uniunii Europene dintr-un cont de plăţi, la ghişeu sau la bancomate, în timpul sau în afara programului de lucru al băncii.

În ceea ce privește persoanele fizice cu venituri lunare aflate sub 60% din câștigul salarial mediu brut sau care în ultimele șase luni au avut venituri cumulate până sub 60% din salariul mediu brut, acestea vor beneficia și de alte gratuități.

Distribuie informația
Alte știri