Vitezoman orădean, prins cu 138 de km/h în localitatea Urvind

Poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul IPJ Bihor au continuat acţiunile pe şoselele din judet pentru prevenirea evenimentelor rutiere. Acţiunile lor au vizat combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau a drogurilor, conducerea cu viteză excesivă şi depăşirea limitelor legale de viteză.

Ca urmare a abaterilor constatate în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 103 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 48.690 de lei. Totodată, ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 7 permise de conducere si două certificate de înmatriculare.

„Campion” al vitezei pe 23 iulie, a fost un bărbat de 37 de ani, din municipiul Oradea. Acesta a fost prins în localitatea bihoreană Urvind, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 138 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 de km/h. Va suporta rigorile legii si pentru 3 luni devine pieton.

Distribuie informația
Alte știri