Vor continua lucrările de amenajare la Muzeul Ţării Crişurilor

Patru asocieri de firme au depus oferte pentru continuarea lucrărilor de amenajare a Muzeului Ţării Crişurilor. Valoarea investiţiei este de aproximativ 5 milioane euro, finanţare asigurată din fonduri europene. Proiectul prevede realizarea de amenajări şi dotări speciale pentru secţiile Ştiinţele naturii, Istorie şi Artă, situate la etajul I al clădirii, precum şi amenajarea spaţiului public aferent curţii muzeului.

Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, contractul de finanţare fiind semnat în luna decembrie a anului trecut. Durata de implementare este de 34 de luni de la semnarea contractului de finanţare, adică până în luna octombrie a anului 2020.

Amenajarea şi dotarea etajelor II şi III ale MTC au fost incluse în proiectul strategic pe Cultură al judeţului Bihor, depus spre finanţare prin Programul transfrontalier Ro-Hu, valoarea fiind de aproximativ 3 milioane euro.

Distribuie informația
Alte știri