Zborurile întârziate pot aduce despăgubiri de sute de euro. Procedura nu e foarte complicată

Traficul aerian din România a crescut cu un sfert anul trecut şi a depăşit 20 de milioane de pasageri. Însă, în acelaşi timp, se înmulţesc şi zborurile cu probleme, întârziate sau anulate.

Ce aveţi de făcut în acest caz?
Se trimite un e-mail companiei aeriene, împreună cu o imagine cu biletul de avion şi dovezi în cazul în care aţi fost nevoiţi să plătiţi altă cursă, cazare sau masă. Sau puteţi apela la o firmă specializată, care să se lupte pentru despabubiri. Doar că în caz de succes, acestea cer 25-30% din banii primiţi înapoi. Puteţi să cereţi despăgubiri şi pentru zboruri mai vechi, dar nu trebuie să fi trecut mai mult de trei ani de când cursa a fost întârziată sau anulată.

În general, compensaţiile sunt între 250 şi 600 de euro şi se acorda numai dacă a fost vina companiei aeriene. În caz de vreme rea, de exemplu, nu primiţi niciun ban.

Dintre cei care au fost în aceste situaţii neplăcute, doar unu la sută au cerut despăgubiri, spun companiile de profil.

Distribuie informația
Alte știri