1 elev de la Școala Gimnazială ”Oltea Doamna” Oradea, admis cu media generală 10, în învăţământul liceal. Au rămas disponibile pentru etapa a doua 380 locuri în Bihor

Ministerul Educaţiei a publicat sâmbătă, 24 iulie, ora 10:00, pe site-ul admitere.edu.ro, rezultatele repartizării computerizate în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a (anul școlar 2021 – 2022).

În județul Bihor au fost repartizați 2385 elevi (99,91%) în învățământul liceal de stat din totalul elevilor cu opțiuni completate 2387. La filiera teoretică, au fost repartizați 1630, iar 755 candidați la filiera tehnologică.

32 de elevi au fost repartizați din alte județe.

1 candidat de la Școala Gimnazială ”Oltea Doamna” Oradea a fost admis cu media generală 10.

Au fost admiși în etape anterioare repartizării computerizate:

335 elevi la specializări vocaţionale;

17 elevi pe locurile speciale, rezervate candidaţilor de etnie romă;

– 10 elevi cu CES.

Conform calendarului admiterii în învățământul liceal de stat, în perioada 25-28 iulie candidații repartizați în prima etapă vor transmite/depune dosarele de înscriere la secretariatele liceelor în care au fost admiși.

2 elevi nu au putut fi admiși în prima etapă, întrucât nu au completat suficiente opţiuni(față de anul trecut când au rămas nerepartizați 228).

Aceștia vor intra în a doua etapă de repartizare computerizată și vor completa, în perioada 29 iulie – 5 august, opțiuni în fișele de înscriere alături de candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar nu și-au depus dosarele de înscriere în termen (25 – 28 iulie) și de candidații care nu au participat în prima etapă de admitere. Completarea opțiunilor în fișe se realizează la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic.

Repartizarea computerizată a acestor elevi va avea loc în data de 6 august, iar comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în a doua etapă a admiterii în învățământul liceal de stat se va face conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere.

În intervalul 9 – 11 august, comisia judeţeană de admitere va rezolva toate cazurile speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.

În total, în județul Bihor au rămas disponibile pentru etapa a doua 380 locuri.

Detalii suplimentare accesând link-ul https://www.edu.ro/rezultate_prima_etapa_repartizare_computerizata_liceu_2021    

Distribuie informația
Alte știri