Proiectul de modernizare a parcului de tramvaie din Oradea a fost depus spre finanțare. Valoarea lui e de aproape 89 de milioane de lei (19,09 milioane euro la cursul de 4,6533 lei/euro), iar ajutorul financiar nerambursabil reprezintă 98% din valoarea totală a proiectului.
Cu acești bani se dorește achiziționarea a 10 tramvaie noi cu o valoare estimată de 1,6 milioane de euro fără TVA/tramvai, adică 7,4 milioane de lei fără TVA. Procedura de achiziție publică a fost demarată, documentația de atribuire fiind înaintată către ANAP în vederea validării.
Foarte curand, urmează a fi depuse spre finanțare și alte proiecte ce vizează transportul public de persoane (construirea liniei noi de tramvai din zona Calea Aradului – Universitate – Dimitrie Cantemir), dar și proiecte de pietonalizare (Piața Ferdinand, strada Aurel Lazăr sau zona Libertății).