Ziua 11 noiembrie 2020 (11:11), considerată în numerologie a fi una dintre cele mai puternice zile ale secolului, cu un potențial enorm de manifestare.
În numerologie, 11 este un număr special și extrem de puternic, unul din puținele Numere Maestre. În esența sa, 11 vorbește mai mult despre magia, individualitatea și strălucirea cifrei 1 (Numerele Maestre au o simbolistica atât de intensă prin alăturarea cifrelor care le formează încât nu se adună de obicei), dar poate purta ocazional și darul cifrei 2, un număr ce vorbește despre parteneriate, coexistențe, despre echilibrul dintre 2 oameni sau 2 concepte/ idei, lucruri etc. Fiindcă dacă am aduna cifrele din numărul 11 prin metoda reducției, am obține 2. Se repetă întâmplător cifra 1 de 2 ori sau adunând 11 (1+1=2) ajungem tot întâmplător la 2? Poate nu chiar…
Chiar dacă părem că suntem individualități complet separate, suntem de fapt conectați și interconectați cu toții, parte a unui ansamblu universal pe care poate nu îl putem înțelege în complexitatea sa. Suntem separați, dar suntem UNUL. Fiecare își are drumul sau, dar cumva drumul meu se va intersecta întotdeauna cu drumul tău sau cu drumul altcuiva. Chiar dacă ne aflăm în călătorii individuale pe planeta Pământ, ne aflăm cu toții în aceeași călătorie a vieții în care au fost și strămoșii și înaintașii noștri înaintea noastră, evident cu experiențe de viață diferite. Singularitatea și individualitatea sunt părți definitorii ale umanității, dar ființa umană evoluează cu adevărat în colectivitate.
11 într-o lună 11 este asociat și cu divinitatea, cu expansiunea sufletului și trezirea spirituală, cu aderarea și accesul către planuri superioare. 11 este și despre alinierea noastră cu sinele nostru cel mai înalt și mai autentic, cu intrarea într-o nouă dimensiune, a unei conștiințe mai înalte.
11:11 acționează precum un accelerator și deschide poarta manifestărilor pentru noi toți. Putem chiar vorbi de una dintre cele mai puternice zile ale secolului în ceea ce privește potențialul său de manifestare, un portal ascensional în forță. În jurul datei de 11 noiembrie (chiar și cu 2 săptămâni înainte și după) pot apărea mai pregnant decât înainte coincidențe și sincronicități. Ți s-a întâmplat să verifici ora și deseori să constați că este ora 11:11 sau ai întâlnit această secvență numerică și în alte circumstanțe (pe o factură, un număr de mașină etc)? Îți vine să crezi sau nu, nu ești singurul care a experimentat așa ceva. În numerologie, 11:11 este și o secvență numerică angelică, ceea ce înseamnă că beneficiem și de protecția spiritelor și a îngerilor, a ființelor de lumină aflate într-un plan superior celui în care ne aflăm noi. Astfel, energia lui 11:11 ne ghidează și înspre găsirea echilibrului dintre mintea, trupul și sufletul nostru.
Visați, rugați-vă, meditați, creați, manifestați în această zi, dar nu uitați nici să acționați și să vă deschideți inima către vibrația iubirii și a înțelegerii. Este foarte important de asemenea să arătați iertare și compasiune față de voi înșivă și față de ceilalți.
sursa numerologist.com. garbo. ro, numerologie.ro, paranormal.ro