Având în vedere căderile de zăpadă din această dimineață, un număr de 12 utilaje RER au ieşit pe urgența I pentru a împrăștia material antiderapant.
„În momentul de față se acționează pe urgența I, iar în funcție intensitatea și evoluția căderilor de zăpadă, vom mări numărul de utilaje din teren și totodată vom extinde numărul urgențelor”, a precizat directorul de producție RER, dl Ionel Ban.
În municipiul Oradea au fost stabilite patru urgențe pentru cele 882 de artere de circulație. Astfel, urgenţa I presupune deszăpezirea intrărilor și ieșirilor din oraș, a arterelor principale, a căilor mijloacelor de transport în comun; urgenţa II presupune intervenţia pentru deszăpezirea căilor de legătură dintre cartiere; urgenţa III vizează toate străzile asfaltate din oraş, iar urgenţa IV toate străzile neasfaltate din municipiu.
Primăria Oradea roagă cetăţenii să îndepărteze zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc sau îşi desfăşoară activitatea.
Reamintim că Poliția Locală poate aplica, pentru nerespectarea acestor obligaţii, sancţiuni contravenţionale cu amenzi cuprinse între 500-2000 lei pentru persoane fizice şi 1500-2500 lei pentru persoane juridice.