14 septembrie, Înălţarea Sfintei Cruci. Ce semnificații are sărbătoarea

Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi sărbători creștine, aduce aminte de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota, iar 14 septembrie este considerată totodată data care vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei, scrie Mediafax.

Înălţarea Sfintei Cruci marchează două evenimente solemne: aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Crucea este un simbol al victoriei asupra morţii şi păcatului, iar sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci este singura cu post aspru şi rugăciune care apare la data de 14 septembrie atât în calendarul bizantin (ortodox și greco-catolic), cât și în cel latin.

Ziua de 14 septembrie este considerată şi data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei. Calendarul popular consemnează această zi şi sub alte denumiri, cum ar fi Cârstovul Viilor şi Ziua Şarpelui.

Sub prima denumire, ziua este cunoscută mai ales în zonele deluroase şi sudice, în zonele viticole, marcând începutul culegerii viilor.

A doua denumire este legată de faptul că, din această zi, se crede că şerpii şi alte reptile încep să se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primăvară. La sate, încă se mai crede că şerpii, înainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o mărgică numită „piatra nestemată”, ce ar folosi pentru vindecarea tuturor bolilor.

Potrivit altor tradiţii, de Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (boz, micşunele, mătrăgună, năvalnic), care sunt duse, împreună cu buchete de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Plantele astfel sfinţite se păstrează apoi în casă, la icoane sau în alte locuri ferite, fiind folosite pentru vindecarea unor boli, dar şi la farmecele de dragoste.

Distribuie informația
Alte știri