Oradea Beach Volleyball Tournament şi-a desemnat câştigătorii

A doua ediție a turneului de volei pe nisip din Oradea a atras zilnic sute de spectatori și iubitori ai acestui sport, care s-au delectat cu performanțele celor aproape 40 de echipe participante. Evenimentul s-a încheiat cu o festivitate pe terenul care a fost, timp de patru zile, gazda jucătorilor veniți din diverse colțuri ale țării și din străinătate.

Astfel că, Piața Unirii din Oradea a fost martora unor competiții intense, unde voleibaliști profesioniști din România, Ungaria, Moldova, Liban și Serbia au luptat pentru titlul suprem. La final, echipele VAIDA BEATA și NAGY ESZTER la feminin, precum și CHAFIC SALIBA și JOE EL AZZI la masculin, au ieșit învingătoare. Premiile totale au însumat 5.000 de euro. Organizatorii mulțumesc Primăriei Oradea pentru sprijinul acordat în organizarea și găzduirea turneului în inima orașului.

Ultima zi a competiției a adus cele mai spectaculoase și intense meciuri, semifinalele și finalele la ambele categorii. Atmosfera a fost electrizantă, iar festivitatea de încheiere a fost marcată de discursuri emoționante, un duș de șampanie și o petrecere cu spumă.

Jucătorii care au participat la Oradea Beach Volleyball Tournament au mărturisit că au fost impresionați de organizarea excelentă a evenimentului și de susținerea vibrantă din tribune. Atmosfera creată de fanii entuziaști le-a oferit energia necesară pentru a performa la cele mai înalte standarde. Jucătorii au exprimat recunoștință pentru această experiență și și-au manifestat dorința de a reveni la edițiile viitoare.

Câștigătorii ediției 2024 a Oradea Beach Volleyball International Tournament sunt:

𝗙𝗲𝗺𝗶𝗻𝗶𝗻

𝗟𝗼𝗰𝘂𝗹 𝟭: VAIDA BEATA și NAGY ESZTER, din Ungaria

𝗟𝗼𝗰𝘂𝗹 𝟮:  NICOLAEV ANA și  PAVLOVA IULIA, din Republica Moldova

Locul 3: JOLDIC TEODORA și BELJANSKY MILICA, din Serbia

Locul 4: STANCIU ADINA și ORDEAN IOANA ALEXANDRA, din România

 𝗠𝗮𝘀𝗰𝘂𝗹𝗶𝗻

𝗟𝗼𝗰𝘂𝗹 𝟭:  CHAFIC SALIBA și JOE EL AZZI, din Liban

Locul 2: RODINĂ SERGIU OCTAVIAN și BĂDICEANU LUCIAN PAVEL, România

Locul 3:  PAPP MÁTYÁS și FAZEKAS BALÁZS, din Ungaria

Locul 4: DOBCIS EGOR și KORSAKOV MAXIM, din Republica Moldova

Oradea Beach Volleyball Tournament s-a desfășurat în perioada 25-28 iulie, în Piața Unirii.

Oradea Beach Volley Tournament este un turneu de volei pe nisip, organizat de AVO Academia de Volei Oradea în co-organizare cu Prima Residence și în parteneriat cu Visit Oradea, sub egida Federației Române de Volei și acreditat de către Confederația Europeană de Volei și Federația Internațională de Volei.

Distribuie informația
Alte știri