A fost publicată lista unităţilor administrativ-teritoriale din mediul rural în care se vor desfăşura lucrări de înregistrare sistematică a imobilelor. Acestea vor beneficia de finanţare din fonduri europene structurale şi de investiţii, în cadrul axei prioritare 11 a Programului operaţional regional 2014-2020.
România a atras peste 310 milioane de euro pentru cadastrare pe fonduri europene, de care vor beneficia 660 de localităţi. Dintre acestea, 17 localităţi sunt din Bihor. Acestea sunt: Abram, Balc, Biharia, Bratca, Budureasa, Căpâlna, Chişlaz, Ciumeghiu, Holod, Săcădat, Sălard, Sârbi, Spinuş, Suplac, Tămăşeu, Tăuteu, Tileagd.
Din Bihor, cele mai mari suprafeţe care vor fi înregistrate gratuit sunt la Budureasa – 32.000 de ha teren, Bratca – 13.500 de ha, Ciumeghiu – 11.000 de ha şi Balc – 7.800 de ha.
Primii beneficiari din judeţ ai programului naţional de cadastrare gratuită 2015-2023, care şi-au primit documentele de proprietate fără să scoată bani din propriile buzunare, sunt, de la finele lui iunie, 145 de locuitori ai comunei Gepiu.