În ultimele 24 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș I, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, un cetățean bulgar, conducând un automarfar înmatriculat în Bulgaria. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, semințe de floarea soarelui pe ruta Bulgaria-Finlanda.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul destinat transportului de marfă, printre bunurile transportate, patru cetăţeni străini.
Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Etiopia și Nepal, intrați legal în România ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat.
Și poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac împreună cu Poliția Orașului Nădlac, au efectuat controlul unui ansamblu rutier care se afla într-o parcare la intrarea în localitatea Nădlac.
În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, șaptesprezece cetăţeni străini din Siria, Nepal și Bangladesh.
Poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, respectiv pe jos, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.