Trecerea în anotimpul toamnă din punct de vedere astronomic este marcată de echinocțiul de toamnă. Există două astfel de fenomene: echinocțiul de primăvară și echinocțiul de toamnă. În timpul echinocţiului, Soarele se află exact pe ecuatorul ceresc, iar ziua şi noaptea au o durată egală în orice loc al planetei, cu excepţia regiunilor polare.
Anul acesta, echinocțiul de toamnă are loc pe data de 23 septembrie, la ora 09:50, potrivit astro-urseanu.ro.
În această zi, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale Est şi Vest.
În zona Polului Nord începe lunga noapte polară, iar în cea a Polului Sud, Soarele va sta deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocţiului de primavară.
Din momentul echinocţiului de toamnă, durata zilei descreşte, iar cea a nopţii creşte, până la solstiţiul de iarnă, începutului iernii astronomice. Primii care revendică descoperirea acestui eveniment sunt grecii
Denumirea vine din latină – și se traduce prin – noapte egală.
În mediul rural, echinocțiul de toamnă reprezintă încheierea muncilor agricole și sărbătorirea recoltelor. legumele și fructele din recoltă se duc la preot pentru a fi sfințite. După sfințire, se spune că acestea capătă puteri tămăduitoare.
Potrivit tradiției, în această zi se prepară primul must din strugurii proaspăt culeși, se bat nucii și se scutură merele și gutuile.