24 tone deşeuri din Danemarca și Marea Britanie, oprite la intrarea în țară, la Borș II

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II au efectuat în ultimele 24 de ore,  pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare, înmatriculate în România și Germania, conduse de cinci cetățeni români.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, polițiștii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Bihor și Arad.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 24.000 kilograme de deșeuri, constând în diverse bunuri,  îmbrăcăminte,mobilier și aparatură electronică second hand care proveneau de la societăți comerciale din Danemarca și Marea Britanie, pentru firme din România.

În consecință, autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.

Distribuie informația
Alte știri