Miercuri, 22 martie a.c., poliţiştii rutieri şi de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea accidentelor rutiere ale căror cauze sunt abaterile săvârșite de pietoni sau bicicliști și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Ca urmare a abaterilor constatate în trafic pe șoselele bihorene, în ultimele 24 de ore, au fost aplicate 171 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 42.050 de lei. Totodată, ca măsură complementară, pentru comiterea unor fapte care atrag suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, poliţiştii au reţinut șase permise de conducere și un certificat de înmatriculare.
Astfel, în cadrul acțiunilor au fost sancționați 55 de bicicliști, 45 de pietoni, 25 de sancțiuni au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză,12 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, două au fost pentru conducere sub influența alcoolului, o sancțiune a fost pentru nerespectarea semnificației culorii semaforului electric, o alta pentru lipsa ITP, au fost sancționați șase utilizatori de trotinete electrice, doi conducători de vehicule cu tracțiune animală, iar 22 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
Astfel, miercuri, 22 martie a.c., la ora 22.58, pe strada Republicii din municipiul Oradea, a fost depistat în trafic un bărbat de 26 de ani, din comuna Tinca, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 120 km/h, înregistrată radar, în zona de limitare a vitezei de deplasare la 50 km/h.
Conducătorul auto care a depăşit limita legală de viteză cu peste 51 de km/h a fost sancţionat contravenţional cu 9 – 20 de puncte amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile.