25 octombrie: Ziua Armatei Române. Programul evenimentului de la Oradea

Vineri, 25 octombrie 2024, începând cu ora 12:00, va avea loc ceremonia militară prilejuită de ZIUA ARMATEI ROMÂNIEI. 

Manifestările se vor desfășura la Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul situată pe platoul din fața Catedralei Episcopale Învierea Domnului din Oradea, după următorul program:

12:00 – 12:05 – Întâmpinarea persoanei oficiale, intonarea imnului național al României, salutul drapelului de luptă și ocuparea locului în dispozitiv;

12:05 – 12:15 – Oficierea serviciului religios;

12:15 – 12:35 – Alocuțiuni privind însemnătatea evenimentului;

12:35 – 12:45  – Festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori la Statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul;

12:45 – 12:50 – Defilarea detașamentului de onoare.

Ziua Armatei Române este sărbătorită pe 25 octombrie în fiecare an, marcând victoria Armatei Române în Bătălia de la Carei, din anul 1944, care a dus la eliberarea ultimei localități de sub ocupația horthysto-hitleristă. Această victorie simbolizează reîntregirea teritoriului național în Al Doilea Război Mondial.

Cu ocazia acestei zile, se organizează ceremonii și parade militare, oferind ocazia de a exprima recunoștința față de sacrificiile făcute de soldați pentru apărarea țării. Este un moment important pentru a celebra istoria și tradițiile militare românești.

Însemnătatea acestei zile permite o cinstire solemnă a oştirii, subliniind legătura strânsă dintre armată și interesele fundamentale ale poporului și națiunii române. Militarii români, prezenți în teatre de operațiuni din diverse colțuri ale lumii, servesc cu onoare interesele naționale pe uscat, pe apă și în aer, aducând cinste României.

În contextul actual, marcat de conflicte la hotarele țării noastre, loialitatea și simțul datoriei acestor oameni ne oferă un sentiment de siguranță, susținuți de armata națională și de partenerii noștri din NATO și Uniunea Europeană.

Vă îndemn să vă manifestați respectul și aprecierea pentru soldații noștri, să participați activ la evenimentele dedicate acestei zile și să ne sprijinim reciproc în consolidarea valorilor de pace și demnitate.” a transmis prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș.

Distribuie informația
Alte știri