3 localităţi din Bihor intră în scenariul roșu. Restricţii sunt și în alte 18

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat luni, 19 octombrie, Hotărârea nr.37, potrivit căreia, toate localurile din Husasău de Tinca (rata de incidență 4,81 la mie), Sântandrei (rata de incidență 4,09 la mie) și Bratca (rata de incidență 3,34 la mie), vor fi închise, iar purtarea măștii de protecție devine obligatorie atât în spațiile închise, cât și în cele deschise, astfel încât să acopere atât nasul, cât și gura, pentru toate persoanele mai mari de 5 ani.

Totodată, potrivit aceleiași Hotărâri, în Oradea, Beiuș, Sânmartin, Paleu, Holod, Hidișelu de Sus, Copăcel, Oșorhei, Drăgești, Rieni, Suplacu de Barcău, Săcădat, Remetea, Gepiu și Buntești, localurile vor funcționa la 30% din capacitate. Toate cele 18 localități au depășit incidența cumulată a cazurilro de covid, din ultimele 14 zile, rata de infectare de 1,5 la mia de locuitori. În cazul localităților care au depășit incidența cumulată de 3 la mie, localurile vor fi închise în interior, iar purtarea măștii de protecție va deveni obligatorie, atât în spațiile închise, cât și în spațiile deschise.

Măsurile intră în vigoare de marți, 20 octombrie, se arată într-o hotărâre adoptată, luni, de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor.

Alte știri