Miercuri seara, pompierii militari beiușeni au salvat patru persoane care nu puteau ieși din locuințe din cauza fumului dens degajat în urma unui incendiu produs la o garsonieră situată la același etaj al unui bloc din municipiu.
Miercuri, 16 martie a.c., în jurul orei 21.20, echipajele de pompieri militari din cadrul Secției Beiuș au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un bloc cu patru etaje, de pe strada Traian din municipiul Beiuș. În urma executării recunoașterii la fața locului, forțele de intervenție au constatat că flăcările se manifestau la o garsonieră situată la etajul 1, casa scării fiind inundată cu fum.
Pompierii militari au acționat simultan pentru căutarea și salvarea eventualelor victime intoxicate cu fum, verificând în acest scop fiecare locuință în parte, respectiv pentru localizarea și lichidarea focarelor.
Echipajele au evacuat din garsonierele aflate la același nivel cu cea afectată de incendiu, doi bărbați și două femei, acestora din urmă fiindu-le acordat primul ajutor calificat de către pompierii militari paramedici, una dintre acestea suferind un atac de panică, iar cealaltă o intoxicație ușoară cu fum. Ulterior, acestea au refuzat transportul la spital.
Incendiul a fost stins în aproximativ 20 de minute, pompierii reușind să împiedice propagarea flăcărilor la celelalte garsoniere.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat faptul că incendiul a fost, cel mai probabil, generat, de un scurtcircuit, provocat de improvizații la instalația electrică. În urma incendiului au ars bunurile situate în încăperea construită pe o suprafață de circa 16 metri pătrați.
Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” reaminteşte bihorenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea incendiilor de natură electrică, soldate cu pagube materiale şi uneori, din nefericire, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti.
NU IMPROVIZAŢI!
• Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
• Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent. Tot la capitolul improvizaţii se regăsesc şi reparaţiile efectuate de către o persoană neautorizată: fie că este vorba de un prieten priceput ori de un vecin bun la toate, diferenţa de tarif nu justifică pericolul la care vă expuneţi.
• Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
