4 pasaje rutiere noi se vor realiza în zona cu cel mai mare trafic din Oradea

Proiectele unor pasaje rutiere noi în zona metropolitană a Municipiului Oradea, realizate în parteneriat cu Primăria Oradea și Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au fost prezentate în conferința de presă susținută miercuri, 11 octombrie, de președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.

Aceste pasaje sunt propuse în zona cu cel mai mare trafic din județul Bihor, unde avem accidente înregistrate în ultimii ani și unde ambuteiajele sunt constante. Alături de centurile din zona metropolitană a Municipiului Oradea și de inelul rutier metropolitan, aceste pasaje vor întregi proiectele de infrastructură din zonă, având în vedere că aproximativ 25-30 de mii de mașini circulă zilnic în aceste direcții”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Primele două pasaje se vor construi la ieșirea din Oradea înspre Arad. Primul este subteran și va trece pe sub sensul giratoriu existent de pe Centura Oradea. Următorul pasaj este suprateran și va trece peste sensul giratoriu existent de la intersecția cu intrările la centrele comerciale.

Cele două pasaje vor funcționa într-un tandem, ca un coridor de ieșire din Oradea. Ambele vor avea câte o bandă pe sens, cea de-a doua bandă pe sens actuală va rămâne la sol, permițând virajele stânga-dreapta și accesul în zona comercială limitrofă. Nu vor mai exista ambuteiaje la ieșirea înspre Arad. Pasajele rutiere sunt dublate, fiecare, de un pasaj pietonal”, a explicat Ilie Bolojan.

Un alt pasaj suprateran va fi situat deasupra sensului giratoriu actual, la ieșirea din Oradea spre Oșorhei, în zona Cartierului Tineretului. Cei care vor dori să evite Oșorhei, vor avea alternativa de a circula pe centura localității, al cărei traseu pornește din același punct.

Cel de-al patrulea pasaj va fi construit la ieșirea din Oradea înspre Biharia, într-un nod rutier important, la intersecția cu drumul expres din zona comercială. Tot aici va fi prima coborâre de pe drumul de legătură dintre Oradea și Autostrada Transilvania.

Distribuie informația
Alte știri