În data de 18.01.2021, în jurul orei 17.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului Poliţiei de Frontieră Borș, judeţul Bihor, au efectuat controlul amănunţit asupra unui ansamblu rutier, înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetăţean bulgar. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii semințe de floarea soarelui pe ruta România – Germania.
În urma efectuării controlului, în interiorul compartimentului de marfă au fost descoperiţi, ascunşi printre marfa transportată, şase cetăţeni străini. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Afganistan, cu vârste cuprinse între 21 şi 24 de ani, toți fiind solicitanţi de azil în România.