7 medalii pentru micii sportivi de la CS Focus Oradea, la Naționalele de Kempo

Centrul Sportiv Apollo din București a găzduit sâmbătă, 9 martie, Naționalele de Kempo, competiție care a reunit aproximativ 780 de sportivi din toată țara. CS Focus Oradea a participat la acest campionat cu 8 sportivi, reușind performanța de a câștiga 7 medalii.

Ianis Roșu, Ivette Iordache și Andrei Tiponuț au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere la categoriile lor, obținând victorii în toate meciurile disputate. Pe locul ll s-au clasat Claudia Racz și Alessia Uipalotai. Sportivii Ianis Iordache și Markus Marmolejo s-au situat pe poziția a lll-a. Nu a urcat de această dată pe podium Sara Morar.

Instructorul sportiv Marius Roșu pregătește copiii pentru următorul eveniment important. Este vorba despre Grand Prix-ul Slovaciei, competiție de karate care va avea loc în această lună la Bratislava.

Distribuie informația
Alte știri