Casei Judeţene de Pensii Bihor i-au fost repartizate 70 bilete de tratament balnear aferente seriei a 3-a, începând cu data de 6 aprilie, pentru statiunile: Covasna 2 bilete, Geoagiu 2 , 1 Mai 58, Moneasa 8 bilete Acestea se pot ridica de la sediul instituţiei zilnic, conform programului de lucru, de luni până joi între orele 8.00-15.00, vineri între orele 8.00-13.00 .
Biletele de tratament se eliberează în baza cererii depuse şi a biletului de trimitere cu regim special eliberat de medicul de familie sau medicul specialist.
Persoanele încadrate în grad de handicap grav care au dreptul la asistent personal sau au optat pentru indemnizaţia lunară pentru însoţitor, respectiv pensionarii de invaliditate gradul I care beneficiază de indemnizație de însotitor pot beneficia de bilet de tratament balnear doar dacă sunt însoţite. De asemenea însoţitorii persoanelor încadrate în grad de handicap grav / în gradul I de invaliditate trebuie să îndeplinească condiţiile de la art. 122 alin. 2 al Legii nr.263/2010 cu modificările şi completările ulterioar.e.