700 de euro, preţul plătit de un cetăţean român pentru un permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II au depistat un cetăţean român care conducea un autoturism folosindu-se de un permis de conducere fals, pentru care a plătit suma de 700 de euro.

În data de 10.12.2020, în jurul orei 11.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean român, în vârstă de 57 de ani, la volanul unui autoturism, înmatriculat în Marea Britanie. La controlul specific, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere eliberat de autorităţile din R. Moldova.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Poliţiştii de frontieră au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că persoana în cauză nu deţine dreptul de a conduce.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a obţinut permisul de conducere de la persoană ale cărei date de identitate nu le cunoaşte, în schimbul sumei de 700 euro.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Distribuie informația
Alte știri