DSVSA Bihor informează că în județ au fost declarate 9 noi focare de PPA (pestă porcină africană) la porcii domestici, în localitățile Ciocaia, Ineu, Olosig, Cherechiu, Telechiu și Chistag.
În localitățile afectate, specialiștii din cadrul DSVSA Bihor au luat imediat, conform procedurilor specifice, măsuri privind punerea sub supraveghere sanitară veterinară a exploatațiilor afectate, impunerea de restricții de mișcare, efectuarea dezinfecţiei în exploatații, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate.
De asemenea, prin activitățile specifice de control și asanare a bolii, aplicate concomitent cu măsurile de supraveghere a teritoriului, respectiv de prevenire a introducerii bolii, în această perioadă au fost asanate 6 focare de PPA în localitățile Telechiu – comuna Țețchea, Galoșpetreu – comuna Tarcea și Chistag – comuna Aștileu.
Ca urmare, la data prezentei informări în Bihor mai sunt active 19 focare de PPA la porcii domestici, fiind afectate localitățile Ciocaia, Săcuieni, Olosig și Sânicolaul de munte aparținând de orașul Săcuieni, localitatea Șilindru – comuna Șimian, localitățile Cherechiu și Cheșereu – comuna Cherechiu, respectiv localitatea Ineu – comuna Ineu .
În ceea ce privește evoluția PPA la porcii mistreți, în această perioadă nu au fost diagnosticate cazuri noi de boală, astfel încât numărul total al fondurilor de vânătoare în care evoluează PPA, este de 25.
Toate animalele afectate sau suspecte, precum și cele care au venit în contact cu acestea, trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, numai dacă animalele sunt identificate și înregistrate în termenul prevăzut de legislaţie.
Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic, transmite director executiv al DSVSA Bihor, dr. Remus Moțoc.