Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a inițiat o nouă procedură de licitație deschisă pentru achiziționarea serviciilor de înregistrare sistematică în Sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilelor din 297 de unități administrativ-teritoriale (UAT).
Printre acestea se numără și opt comune din județul Bihor.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 13 septembrie.
Lucrările de cadastru general sunt finanțate prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 (POR).
Achiziţia publică se desfășoară pe loturi, fiecare comună reprezentând un lot. Suprafața totală estimată a comunelor aferente celor 297 de loturi este de 1.465.609 de hectare. Cele opt comune din judeţul Bihor incluse în această licitaţie sunt: Abram (5.963 ha), Biharia (6.299 ha), Budureasa (31.819 ha), Ciumeghiu (10.124 ha), Spinuş (2.811 ha), Suplacu de Barcău (3.916 ha), Tămăşeu (4.389 ha) şi Tileagd (6.816 ha).
Procedura va fi finalizată cu încheierea unui contract multianual/lot. Valoarea totală estimată este de 461.428.197,34 de lei (fără TVA).