Sute de tineri vor sa ajunga politisti de frontiera. Incep examenele la scoala din Oradea

În perioada 4-12 septembrie, la Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea are loc examenul de admitere pentru ocuparea celor 150 de locuri scoase la concurs, 446 de persoane depunându-şi candidaturile.

Concursul de admitere se va desfăşura în două etape, fiecare având caracter eliminatoriu. Prima etapă constă în contravizita medicală şi verificarea aptitudinilor fizice, potrivit probelor şi baremelor prevăzute în metodologia de admitere. La cea de-a doua etapă, proba scrisă de verificare a cunoştinţelor care se va desfăşura în data de 09.09.2016, pot participa numai candidaţii care au promovat etapa probelor de aptitudini şi constă în susţinerea unui test grilă la limba română şi o limbă străină (franceză / engleză – la alegere).

Afişarea rezultatelor finale se va face sâmbătă, 10 septembrie, până la ora 20.30.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds