“Calitatea serviciilor de acces la internet s-a menținut pe parcursul anului 2020, fiind înregistrate îmbunatațiri în cazul serviciilor de acces la internet la punct fix, chiar și în condițiile creșterii traficului de date înregistrat în contextul intensificarii utilizarii acestor servicii în anul pandemic 2020. Statisticile elaborate de ANCOM pe baza testelor efectuate pe platforma Netograf arata ca în anul 2020 românii au experimentat o viteza medie de download la nivel național de 185,8 Mbps pentru internetul fix, în creștere cu aproape 25% comparativ cu anul anterior, în timp ce viteza medie înregistrata pentru internetul mobil s-a menținut constanta, la 24,2 Mbps, performanțe remarcabile în contextul pandemiei și al volumului sporit de comunicații fixe și mobile”, a declarat Eduard Lovin, vicepreședintele ANCOM.
Viteza medie de download pentru conexiunile de internet fix variaza de la un județ la altul, între 95,2 Mbps (Covasna) și 235,5 Mbps (Ialomița). În ceea ce privește conexiunile de internet mobil, viteza medie de download variaza între 12,9 Mbps (Giurgiu) și 48,9 Mbps (Vrancea).
în Bihor viteza medie de download pentru conexiunile de internet fix este de 141 Mbps.
„În contextul creșterii cu aproximativ 30% a traficului de internet în rețelele fixe pe durata anului 2020, determinata de implementarea muncii la distanța, mutarea cursurilor școlare și universitare în mediul online și de creșterea semnificativa a componentei de entertainment online, creșterea vitezelor de transfer de care au beneficiat utilizatorii reprezinta un indicator important al rezilienței rețelelor și al performanței serviciului de acces la internet din România. Pe parcursul anului trecut, toți furnizorii au luat masuri pentru monitorizarea mai eficienta a capacitații disponibile a rețelei și ajustarea rapida în funcție de necesitați, pentru modernizarea echipamentelor de rețea și pentru simplificarea și eficientizarea procesului de achiziție”, a adaugat vicepreședintele Lovin.