De vineri, 9 septembrie şi până duminică, 11 septembrie, începând de la ora 10:00 dimineaţa, orădenii pot veni în Cetatea Oradea să cumpere o diversitate de produse cultivate în judeţul Bihor. Pe lângă produse agroalimentare, vizitatorii vor găsi la standurile din cetate plăcinte tradiţionale, pâine de casă, brânzeturi, must din struguri, miere, flori etc.
Organizatorii evenimentului „Sărbătoarea Recoltei”, ce va avea loc, în premieră, în acest weekend, în Cetatea Oradea, au susținut miercuri, 9 septembrie, o conferință de presă pentru a prezenta detaliile manifestării. La conferinţa de presă desfăşurată la Cetatea Oradea au participat Dorin Popa – preşedintele Asociaţiei pentru Cercetarea şi Promovarea Produselor agroalimentare „CRIŞANA”, Mihai Jurcă, coordonatorul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune şi Mircea Jacan – directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor.
„Piaţa se va muta trei zile în Cetatea Oradea, unde vom beneficia de produse din Bihor pentru bihoreni, sănătoase şi gustoase, având ocazia de a fi turişti acasă gustând din viaţa de la ţară. Sărbătoarea recoltei este fundamentată pe tradiţionala zi a recoltei, conceptul şi logistica le-am dezvoltat pe identitatea comunităţilor manifestată prin valori, tradiţii, motivată de recolta ca bucurie şi valoare economică în care unul dintre beneficiari este omul de la oraş”, a spus Dorin Popa.
„Cu ajutorul Asociaţiei Crişana vom amenaja în curte Mustăria Cetăţii, unde orădenii vor putea degusta must stors din struguri proaspăt culeşi. Totodată, se va pune în funcţiune cuptorul de pâine din zona Muzeului Pâinii, unde orădenii vor putea cumpăra pâine de Lugaş şi Lăzăreni” , a spus directorul APTOR Mihai Jurca.
La eveniment vor fi prezenţi cu produsele lor peste 50 de producători bihoreni din 18 localităţi din judeţul Bihor: Aleşd, Vaşcău, Bunteşti, Drăgăneşti, Mădăras, Paleu, Sînmartin, Suplacu de Barcău, Şinteu, Toboliu, Tulca, Lăzăreni, Sălard, Hidişelu de Sus, Avram Iancu, Nojorid, Tăuteu, Diosig. Organizatorii au pregătit deja 25 de pavilioane, dar şi standurile pentru cei care vor veni cu produsele lor în cetate.
„Facem un apel către părinţi, să vină împreună cu copiii lor, pentru că, aşa cum se vede, ne dispar multe dintre tradiţii, iar aceste obiceiuri pot supravieţui doar dacă sunt duse mai departe prin copiii noştri” , a spus Dorin Popa – preşedintele Asociaţiei pentru Cercetarea şi Promovarea Produselor agroalimentare „CRIŞANA”
„Am încercat să aducem, pe lângă produse alimentare, şi 12 meşteri populari bihoreni, mulţi dintre aceştia putând fi văzuţi şi la Târgul meşterilor populari. Din păcate, aceşti meşteri tradiţionali nu sunt sprijiniţi cât ar trebui. Noi am încercat pentru zilele în care se vor afla aici la Oradea să le asigurăm cazarea şi masa. Le mulţumim că au acceptat să vină şi că încă mai există printre noi!”, a spus Mircea Jacan, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor.
Sâmbătă şi duminică, între orele 16:00 – 19:00, va fi organizat un program variat pentru copii. Se vor organiza diverse ateliere creative, precum împletituri din pănuşe de porumb, tehnici de prelucrare a lânii, cântatul din țiteră.
Expoziţia „Agricultura bihoreană în anii comunismului”
„De menţionat că, prin Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea, colegii noştri au pregătit o expoziţie inedită ‘Agricultura bihoreană în anii comunismului între planificare, propagandă şi mărturiile fotografice’, care va putea fi vizitată la parterul Corpului A” a spus Mihai Jurca. Expoziţia poate fi vizitată în intervalul 9 – 25 septembrie, de marţi până duminică, între orele 9:00 – 17: 00. Expoziţia îşi propune ca, prin mărturii documentare precum hărţile agricole şi fotografiile din epoca comunistă, să ilustreze discrepanţa dintre planificare, propagandă şi realitatea efectivă a colectivizării agriculturii. Taxa de vizitare a Muzeului Cetăţii şi Oraşului Oradea este de 5 lei/persoană.
„Întotdeauna sărbătoarea recoltei a fost însoţită de cântec şi voie bună. Noi încercăm să promovăm alături de produse tradiţionale sănătoase şi o muzică mai curată”, a spus Mircea Jacan.
Programul artistic al evenimentului este dedicat ansamblurilor folclorice din judeţul Bihor. Vedetele acestei prime ediții sunt Florentina și Petre Giurgi, Nicu Novac și artiști Ansamblului Profesionist Crișana.