În seara zilei de marți, 07 septembrie a.c., pompierii militari au intervenit în municipiul Oradea, pentru stingerea a două incendii produse la o gospodărie, respectiv la un container amplasat în curtea unei societăți comerciale.
În jurul orei 21.50, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic 112, în dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor, echipajele de pompieri ale Detașamentului 2 Oradea au fost alertate pentru stingerea unui incendiu produs pe strada Nicolae Beldiceanu din municipiu. În urma efectuării recunoașterii, forțele de intervenție au constatat că incendiul se manifesta violent și generalizat, la o terasă deschisă și o anexă, cu pericol de propagare la casa din cadrul gospodăriei.
Pentru stingerea focarelor și protecția locuinței amenințate de flăcări, pompieri militari au acționat cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă, reușind să lichideze incendiul în aproximativ 15 minute.
În urma evenimentului, provocat, cel mai probabil, de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător, au ars anexa, acoperișul terasei și 10 găini.
Din fericire, nu au existat persoane rănite, iar echipajele de pompieri au salvat un câine, a cărui cușcă era amplasată lângă focare și au împiedicat propagarea flăcărilor la locuința situată la circa trei metri de construcțiile în flăcări, salvând astfel bunuri de o valoare considerabilă.