Agenţia Naţională Antidrog (ANA), în parteneriat cu Asociaţia „Voci pentru Democraţie şi Justiţie” (VeDem Just), va demara un proiect pilot care va facilita accesul elevilor la cunoştinţe elementare din domeniul juridic, în special la cele ce ţin de domeniul prevenirii şi combaterii consumului şi traficului de droguri.
Poiectul „Acţionăm just” îşi propune prevenirea, întârzierea debutului sau încetarea consumului de droguri şi/sau reducerea consecinţelor negative asociate consumului de astfel de substanţe, precum şi reducerea infracţionalităţii în rândul a 2.000 de elevi de gimnaziu şi de liceu, prin participarea lor la activităţi de educare în domeniul juridic în acest an şcolar.
Un alt obiectiv important al proiectului îl reprezintă creşterea nivelului de educare, conştientizare şi responsabilizare a 100 de cadre didactice, prin participarea lor la activităţi de educare în domeniul juridic.
