KIWANIS, a doua cea mai mare organizatie umanitară pentru copii după UNICEF, a fost condusă, în ultimul an, în România, de o orădeancă/ Video

Carmen Polman, guvernatorul Districtului provizoriu Kiwanis România, în intervalul 2020-2021, ne-a oferit un interviu emoționant despre  organizația din care face parte, a doua după UNICEF, care are în prim plan binele copiilor.

Asociația își dirijează susținerea pentru micii bolnavi oncologici sau cu boli rare, pentru cei care provin din medii defavorizate dar și pentru cei care fac performanță în arte. Clubul are permanent ușile deschise celor care doresc să li se alăture, mai spune Carmen Polman. Guvernatorul vorbește despre provocările din timpul pandemiei dar și despre oamenii și asociațiile care s-au implicat alături de Kiwanis în acțiunile derulate în acest ultim an.

„Ce fac în Kiwanis e mai mult pentru suflet. Când ajuți un copil e una din cele mai mari bucurii pe care le pot avea în viață”, subliniază Carmen Polman.

Tot ea vorbește despre tinerii zilelor noastre, mult mai aplecați spre a-și ajuta semenii. Exemplele oferite sunt elevii de la Colegiul Național „Onisifor Ghibu” din Oradea dar și pianistul Nicușor Mihăilă. Pentru Carmen Polaman acești tineri au oferit adevărate lecții de viață.

Distribuie informația
Alte știri

This will close in 4 seconds