Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, a fost vaccinat anti-COVID cu doza a treia, marți, în prima zi în care a început imunizarea cu a treia doză în România. Cseke Attila a primit a treia doză la centrul de vaccinare din cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”.
Platforma ROVACCINARE permite programarea celor care doresc să se vaccineze cu doza a III-a, după ce echipa de dezvoltare a Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) a finalizat implementarea noilor funcționalități și optimizările necesare.
Programările se pot realiza pentru administrarea dozei de rapel (booster) cu unul dintre vaccinurile Pfizer sau Moderna, în centrele de vaccinare care administrează aceste două tipuri de vaccin. Prima zi de vaccinare cu doza a III-a este 28 septembrie 2021. Tot ce trebuie să știi despre vaccinarea cu doza a III-a a serului anti-COVID. A început programarea online
