Klaus Iohannis, despre pandemie și criza politică: ”Sunt foarte îngrijorat, recunosc. Este o catastrofă”

Președintele Klaus Iohannis a declarat astăzi că este ”foarte îngrijorat” din cauza crizei politice din România, care s-a produs după demiterea Guvernului Cîțu în Parlament, ca  urmare a adoptării moțiunii de cenzură.

Șeful statului a subliniat faptul că această criză politică vine într-un moment în care România este se confruntă cu un val mare de îmbolnăviri cu Covid-19.

„Sunt foarte îngrijorat. Recunosc. Am primit datele de astăzi despre pandemie. Avem aproape 15.000 de cazuri. Din păcate, avem peste 330 de decese astăzi. Este o catastrofă. Preţurile la electricitate cresc în continuare. Avem nevoie de un Guvern, nu avem nevoie de acuzaţii reciproce, de abordări orgolioase, cinice. Avem nevoie de abordări mature şi trebuie să găsim o ecuaţie prin care se formează un Guvern”, a afirmat Klaus Iohannis după participarea miercuri la Summitul Uniunea Europeană – Balcanii de Vest de la Brdo, Slovenia.

Sursa: agerpres.ro

Alte știri