Coordonatorul Campaniei Naționale de Vaccinare anti-Covid, medicul militar Valeriu Gheorghiță, a lansat, astăzi, un nou apel adresat românilor, prin care le-a cerut să respecte măsurile de protecție sanitară anti-Covid, dar mai ales să aibă încredere în medici și să se vaccineze.
„Fiecare om care se vaccineză dă posibilitatea unui loc la spital. Vă rog, dragi români, să aveți încredere în medici”, le-a transmis Gheorghiță românilor după ce s-a imunizat cu cea de-a treia doză a vaccinului anti-Covid, admițând că țara noastră este astăzi în situația Italiei de la începutul pandemiei, spitalele și unitățile de primiri urgențe fiind copleșite.
”Putem să creștem cât putem numărul de paturi la terapie intensivă, putem să extindem capacitatea de internare – lupta nu va fi în felul acesta câștigată, trebuie să limităm numărul de cazuri care apar zilnic. În Marea Britanie, datele recente publicate de Institutul de Sănătate Publică ne arată un lucru cât se poate de clar, și anume că prin vaccinare s-au evitat peste 127.000 de morți, din cauza Covid-19, peste 250.000 de internări și peste 24 de milioane de îmbolnăviri, de infecții. Acesta este beneficiul vaccinării.” – a mai spus Gheorghiță.
