CSM CSU Oradea se deplasează la Cluj-Napoca, acolo unde are programat următorul meci oficial. Adversar va fi U-BT din localitate, partida contând pentru etapa a 3-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2021/22.
Partida se va desfășura duminică (10.10), cu începere de la ora 19:15. Jocul va putea fi urmărit în transmisiune directă la TV, pe DigiSport și LookSport, respectiv online pe FRB TV (YouTube).
La ora actuală, CSM CSU Oradea are un bilanț general de 2-0 în LNBM. În schimb, U-BT Cluj-Napoca are 1-0, având amânat jocul din etapa a 2-a pentru a permite echipei să dispute primul joc din grupele Basketball Champions League, câștigat în compania lui Darussafaka Tekfen Istanbul.
