Alţi patru pacienţi cu COVID-19, aflaţi în stare gravă, sunt transportaţi, vineri seară, cu o aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române de la Bucureşti la Oradea.
Echipa medicală care monitorizează pacienţii pe timpul zborului este formată din specialişti din cadrul SMURD, iar transportul pacienţilor de la unităţile spitaliceşti către aeroport s-a realizat cu ambulanţe ale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.
Aeronava militară a decolat din Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 19.00.
Dupa ce vor fi reevaluaţi de medici, la coborârea din avion, într-un spaţiu special amenajat, pe Aeroportul din Oradea, vor pleca spre Debrecen, însoţiţi de personal medical din România.
