Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor (CJSU), prezidat de prefectul Dumitru Țiplea, a aprobat în cadrul ședinței de joi, 21 octombrie, măsurile care se impun în domeniile HoReCa, cultural și de divertisment la nivelul localităților din județul Bihor, în funcție de incidența cazurilor Covid-19 din fiecare localitate.
Decizia a fost adoptată în aplicarea Hotărârii Guvernului nr. 1090 din 07 octombrie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Conform Hotărârii CJSU nr. 74/2021, adoptată în baza analizei Direcției de Sănătate Publică Bihor (DSP), lista localităților în care se aplică restricții cuprinde:
– 11 localități cu incidență mai mare de 2 cazuri și mai mică de 3 cazuri / 1.000 locuitori: Pietroasa, Valea lui Mihai, Sâniob, Sânnicolau Român, Olcea, Şimian, Ciumeghiu, Tarcea, Holod, Popeşti, Curtuişeni;
– 34 localități cu incidență mai mare de 3 cazuri și mai mică de 6 cazuri / 1.000 locuitori: Sârbi, Bulz, Tămăşeu, Remetea, Boianu Mare, Buduslău, Girişu de Criş, Borod, Bunteşti, Suplacu de Barcău, Auşeu, Drăgeşti, Nucet, Ştei, Săcueni, Pomezeu, Abram, Cărpinet, Tinca, Ineu, Cherechiu, Căpâlna, Rieni, Abrămuţ, Dobreşti, Finiş, Mădăras, Salonta, Batăr, Marghita, Tăuteu, Şoimi, Husasău de Tinca, Cociuba Mare;
– 11 localități cu incidență mai mare de 6 cazuri și mai mica de 7,5 cazuri / 1.000 locuitori: Lugaşu de Jos, Copăcel, Gepiu, Curăţele, Vaşcău, Diosig, Ţeţchea, Balc, Drăgăneşti, Lunca, Cetariu;
– 39 localități cu incidență peste 7,5 cazuri / 1.000 locuitori: Spinuş, Ceica, Măgeşti, Brusturi, Toboliu, Cefa, Sălard, Paleu, Sântandrei, Oradea, Oşorhei, Sânmartin, Sâmbăta, Pocola, Tărcaia, Borş, Bratca, Şuncuiuş, Hidişelu de Sus, Săcădat, Roşiori, Răbăgani, Uileacu de Beiuş, Roşia, Chişlaz, Nojorid, Beiuş, Derna, Lăzăreni, Tileagd, Lazuri de Beiuş, Budureasa, Câmpani, Vârciorog, Vadu Crişului, Aleşd, Biharia, Căbeşti, Aştileu.
Măsurile de limitare în localitățile de la nivelul județului se impun gradual, în funcție de incidența cumulată la 14 zile a numărului de cazuri din fiecare localitate, începând cu data de 22 octombrie, ora 00:00. Printre cele mai importante măsuri privind purtarea măștii enumerăm:
– obligativitatea portului măștii în spații publice închise (de tipul piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, stații pentru transportul în comun), spații comerciale, mijloace de transport în comun și la locul de muncă;
– în localitățile în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, purtarea măștii devine obligatorie în toate spațiile publice deschise – sunt exceptate persoanele care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc.
Pentru cele care depășesc 6 cazuri la 1.000 de locuitori, se instituie restricții de circulație pe perioada weekendului. Persoanele care vor dori să iasă din casă vor trebui să prezinte certificat verde, care presupune certificat de vaccinare, rezultatul unui test PCR (nu mai vechi de 72 de ore) sau unui test Antigen (nu mai vechi de 48 de ore) sau dacă dovedesc că au avut COVID-19, implicit se află în ziua 18-180-a de infectare cu virusul.
Conform reglementărilor în vigoare, persoanele care nu pot dovedi că dețin certificat verde trebuie să prezinte la solicitarea oamenilor legii o declarație pe proprie răspundere, împreună cu adeverința de angajator, însoțite de un act de identitate.
In localităţile din Bihor în care incidenţa este mai mare de 7,5 la mia de locuitori, intră (sau rămâne) în vigoare restricţionarea circulaţiei pe timpul nopţii (între 20 şi 05), în toate zilele săptămânii, excepţie făcând persoanele vaccinate cu schemă completă anti-Covid. De asemenea, pot circula cu adeverinţă de la locul de muncă sau declaraţie pe proprie răspundere persoanele care merg sau se întorc de la muncă, persoanele care au o urgenţă medicală, persoanele care se află în tranzit. Tot în localităţile cu incidenţe de peste 7,5 cazuri la mia de locuitori, operatorii economici trebuie să tragă obloanele la ora 22.
În toate UAT-urile în care incidenţa este mai mare de 6 la mia de locuitori, restaurantele şi cafenelele pot primi doar persoane care prezintă certificatul digital Covid (care să ateste vaccinarea sau trecerea prin boală). Aceeaşi regulă este valabilă şi pentru cinematografe şi săli de spectacole.
Tot în ședința de astăzi, în urma analizei de risc întocmită de către DSP, a fost aprobată transmiterea către Centrul Național de Coordonare și Conducere a Intervenției a solicitării de emitere a Ordinului Şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în vederea ridicării carantinei zonale din sat Telechiu, comuna Țețchea, începând cu data de 21.10.2021.
