Certificatul verde va deveni obligatoriu la locul de muncă. Angajații ar putea fi testați gratuit în primele 60 de zile

Foto: stirimedia.com

În cel mult două săptâmâni, certificatul verde va fi obligatoriu, la locul de muncă. Angajații de la stat și privat, trebuie să demonstreze că sunt testați sau vaccinați anti-Covid, altfel ar putea fi sanctionați dur, până la concediere.

Va exista și o perioadă de grație, de două luni, în care statul va acoperi contravaloarea, a 20 de teste rapide.

După aceste 2 luni însă, cei care vor refuza să se testeze PCR, ori antigen pe banii lor, dar și să se vaccineze gratuit pentru a putea merge la serviciu, ar putea fi penalizați. Sancțiunea poate merge de la un simplu avertisment până la suspendare sau chiar concediere. Parlamentarii nu au stabilit însă dacă testele vor fi gratuite atât pentru angajații de la stat, cât și pentru cei de la privat.

Se caută soluții și pentru cei care au trecut prin boală și nu s-au înregistrat la Direcțiile de Sănătate Publică, dar au anticorpi. La fel și pentru cei care nu se pot vaccina din motive medicale clare și dovedite.

Alte știri