Asociația Studenților Mediciniști din Oradea (A.S.M.O.) organizează o conferință, online, despre fenomenul de bullying din perspectiva psihologică. „Evenimentul are ca scop deschiderea unor discuții etice, împreună cu invitații psihologi, pentru înțelegerea fenomenului, din dorința de diminuare a acestui comportament. La acest proiect vor participa psihologi care ne vor prezenta mecanismele psihologice din spatele bullying-ul-ui și vor răspunde și la posibilele întrebări ale participanților”, explică organizatorii.
Proiectul se va desfășura online, sub forma unui webinar, pe platforma ZOOM, în data de 22 noiembrie 2021, de la ora 19.00. Conferința este publică.
Cei care doresc să participe la această activitate A.S.M.O. sunt rugați să completeze acest formular de înscriere. Data limită de înscriere: 21 Noiembrie, ora: 20.00.
Organizatorii precizează că datele cu caracter personal, obținute în contextul participării la acest eveniment, vor fi utilizate strict în scop profesional, în cadrul acestui proiect.