Duminică a început procesul de alegere a locurilor și a centrelor de pregătire pentru cei care au promovat concursul de Rezidențiat, a anunțat Ministerul Sănătății. Numărul de locuri alocate pentru domeniul medicină a fost suplimentat cu 418.
Toți candidații care au obţinut punctajul de promovare de peste 60% din punctajul minim pe domeniul medicină, pe țară, vor fi încadraţi ca rezidenți.
Spre deosebire de domeniul medicină, în domeniile farmacie și medicină dentară, dreptul de liberă practică se obține odată cu dobândirea licenței.
Alegerea locurilor/posturilor în specialitate şi a centrelor de pregătire se face în zilele de 5, 6, 7 și 8 decembrie 2021 prin teleconferinţă, începând cu ora 9:00. Candidaţii se pot prezenta în oricare dintre centrele universitare: Arad, Braşov, Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Sibiu, Târgu Mureş sau Timişoara.
surse: ms.ro