În timp ce România se pregătește pentru noi relaxări, alte state din Europa au introdus restricții dure

Foto: digi24.ro

În timp ce România se pregătește pentru noi relaxări, în state din Europa de Vest au fost introduse restricții dure ca să oprească extinderea variantei Omicron. Cele mai aspre măsuri au fost luate în Italia, Austria, în Germania, dar și în Regatul Unit al Marii Britanii. În Italia e obligatorie vaccinarea cu doza a treia pentru personalul administrativ din școli, spitale, poliție, dar și din unitățile militare. E nevoie de certificat verde pentru a intra în hoteluri, vestiarele sălilor de sport, dar și pentru a urca în trenurile regionale. În Austria e carantină generală, restaurantele și hotelurile sunt închise, iar târgurile de Crăciun au fost anulate anul acesta. În Germania, în magazinele non-alimentare pot intra doar persoanele vaccinate sau trecute prin boală.

Valul cinci va lovi țara noastră la finalul lunii ianuarie, cred medicii. Ei spun că relaxările de acum sunt binevenite pentru confortul social al oamenilor, dar ne așteaptă o noua luptă imediat după sărbători, când infectările ar putea exploda.

Deși valul patru e la final, medicii cred că relaxările ne prind într-un moment nepotrivit.

Relaxările nu sunt oportune, îmi pare rău că trebuie să spun asta, pentru că viteza cu care se mișcă valul Omicron înseamnă că noi trebuie să luăm măsurile înaintea valului. Niște relaxări care par oportune în contextul în care ieșim din valul patru pot fi inoportune în contextul debutului aproape simultan al valului cinci. Deci o să avem o tranziție pentru că acum ne vom instala probabil pe un platou, deci nu vor apuca nici medicii în spitale să se relaxeze și nici numărul de infectări la ATI să scadă”, spune dr Octavian Jurma.

Distribuie informația
Alte știri