Asociația Cătunul Verde: La mulți ani cu bucurii și fapte bune

La nivel mondial, anul acesta, 30 noiembrie a fost declarată Ziua Generozității, inițial am vrut să ne alăturăm cu activități timp de o săptămână, însă după ce că am furat startul ne e greu să ne oprim, mai ales că am avut parte de atâta generozitate din partea comunității ăncît ne ajunge să ne continuăm activitatea!

Am început printr-o colectă de alimente care le-am distribuit către 20 de familii aflate în dificultate din județul Bihor.

La scurt timp, printr-un parteneriat cu Banca pentru Alimente Oradea am beneficiat de alimentele donate în cadrul magazinului Lidl Iosia și în același timp, cercul de teatru de la Palatul copiilor, coordonat de Otilia Bejan au strans și ei alimente și produse de igienă, astfel că, aceste alimente urmează să fie distribuite acestor familii nevoiașe în luna ianuarie, urmând ca pentru celelalte luni să organizăm alte colecte pentru a putea oferi un sprijin constant! Împreună am strâns peste o tonă de alimente și produse de igienă!

Cum specific asociației noastre sunt activitățile pentru copii și tineri, am organizat inițial două zile de activități educative și recreative, 30 noiembrie și 1 decembrie, pentru peste 40 de copii și tineri din familii nevoiașe și centre de plasament din tot județul Bihor, acesția au participat la diverse ateliere, au pregătt turtă dulce, au făcut decorațiuni de Crăciun, au socializat iar la final am înmânat și cadourile de la Moșul a cărui colaborator principal a fost Banca pentru Alimente, care ne-au donat rechizite, decorațiuni, jucării și dulciuri. Astea au fost planurile inițiale pentru activitățile cu copiii, însă am avut avut posibilitatea să continuăm, atfel, am putut fi alături de Fundația Caritas ”Sfântu Ștefan” Sâniob la concursul de Crăciun organzat de ei în Satul Sâniob, contribuind la premierea copiilor. Văzând bucuria copiilor la aceste activități, am simțit nevoia să petrecem împreună trecerea noului an și am invitat în jur de 50 de copii să ne fie alături la o petrecere dedicată lor, într-un spațiu de joacă cu trambuline multe, unde timp de 3 ore au sărit și s-au distrat, întâmpinănd cu bucurie noul an!

Fiecare copil susținut în această perioadă, pe lângă dulciuri și rechizite a primit și câte o jucărie creață manual de către voluntarii asociației din septembrie până în decembrie, iar pe 2 decembrie am avut bucuria să avem alături un grup de studenți Erasmus veniți din toată lumea care au vrut să fie alături de copii și au organizat un atelier în cadrul căreia au cusut peste 50 de urși din fetru!

Am continuat cu marcarea zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități printr-un proiect ce s-a desfășurat la nivel național, prin care, peste 1000 de copii din toată țara, atât din scolile de oraș cât și din comunități rurale au învățat ce este dizabilitatea și cum pot să îi integreze pe copiii cu dizablități prin intermediul unor materiale video și a unor planșe de colorat special create pentru această ocazie, copiii participanți în proiect și-au deschis inima și pe lângă lecția de integrare au făcut și una de generozitate donând pentru susținerea proiectelor noastre. 

Încă iarna se arată destul de blândă, cu toate astea ne-am gândit și la cei ce își duc veacul pe străzi, prin canale și alte locuri improvizate care îi feresc pe aceste persoane fără adăpost, astfel, într-o zi de miercuri, 29 decembrie, ne-am adunat aproximativ 10 voluntari și am pregătit peste 60 de pachete cu  sandwisuri și un dulce și peste 20 de litri de ceai cald care mai apoi au fost preluate de către voluntarii, curieri pe bicicletă, de la Eastride, care le-au au străbătut zeci de km prin oras pentru a ajunge la aceste persoane!

Aceasta a fost doar ultima lună din anul ce trece în câteva ore, chiar dacă activitățile au fost mai limitate de restricții, trebuie să ne reamintim de momentele frumoase petrecute împreună, ne-am mutat la căsuța nouă oferite de comunitatea Surorilor Vincentine din Oradea, am putut organiza diverse ateliere de creație, am fost în excursie la munte, la film la cinema, am fost la ștrand și în tabără, am fost în mai multe mobilități Erasmus în țară și în străinătate, unde am putut implica și tineri din centre de plasament. 

Anul nou ne aduce în continuare bucurii, datorită generozității voastre am putut programa mai multe activități pentru copii și tineri, și ateliere pe care să le desfășurăm la căsuța Cătunul, pentru început vom avea atelier de scriere creativă și atelier de mărțișoare, vom continua să fim alături de familiile greu încercate oferindu-le alimente și produse de igienă și vom continua să pregătim mâncare pentru persoanele fără adăpost de fiecare dată când vom reuși să ne organizăm!

Doritorii ne pot susține activitatea prin implicare ca voluntar, înscrierile se fac aici: https://forms.gle/64qU5CqWya37vDK58 sau printr-o donație în contul asociației Cătunul Verde deschis la Banca Transilvania : RO14BTRLRONCRT0538850701 ! 

Asociația Cătunul Verde

Georgeta Szabo

Alte știri