| La Universitatea din Oradea, începutul de an a venit și cu o consistentă extindere a numărului de cărți, în format electronic, accesibile studenților și profesorilor. Este vorba de nu mai puțin de 140 de titluri, ale platformelor Oxford și EBSCO, o achiziție în valoare de peste 100.000 de lei. |
„Sunt cărți din toate domeniile: medicină, științe economice, inginerie, istorie, filosofie, chiar și religie, care pot fi accesate direct din catalogul electronic al Bibliotecii Universității din Oradea”, explică Titus Bădic, șeful Biroului E-Bibliotecă și Acces Resurse Online.
Tot pentru a facilita accesul studenților și al cadrelor didactice la informații stocate în spațiul digital, Biblioteca Universității a fost înzestrată cu 15 ebook readere, care vor fi și ele puse, în cel mai scurt timp, la dispoziția studenților, prin intermediul sălii de lectură. Cu ajutorul acestor dispozitive vor putea fi parcurse cărți științifice și din bibliografia obligatorie pentru studenți, existente deja în format electronic.
Aceste achiziții au fost realizate în cadrul proiectului CNFIS – FDI – 0804 – 2021 – Acces (UO) la cunoaștere. Creșterea capacității instituționale prin stimularea dimensiunii interactive a cunoașterii în comunitatea academică, coordonat de prorectorul prof. univ. dr. habil. Mariana Mureșan.
