Ovidiu Lesei, legitimat la Clubul Sportiv „Redpoint” Oradea, și-a adjudecat un nou titlu de campion național

Arcaşul Ovidiu Lesei, legitimat la Clubul Sportiv „Redpoint” Oradea, a reuşit să-şi adjudece încă o dată titlul de campion naţional la arc tradiţional, într-un concurs desfăşurat la Bucureşti. De doi ani, sportivul orădean este deţinătorul atât al titlului de campion naţional indoor, cât şi al celui de outdoor la categoria seniori arc tradiţional.

Desfăşurat la baza sportivă Olimpia din Bucureşti, Campionatul Naţional de tir cu arcul tradiţional a reunit sportivi de la şapte cluburi din ţară, care au concurat la mai multe categorii: arc tradiţional replică istorică, bowhunter, tradiţional modern şi barebow. Dacă la tradiţional modern cele trei locuri de pe podium au fost ocupate de sportivi de la trei cluburi diferite (Aktiv Bucureşti, Ares si Alexandru Roman Oradea, acesta din urmă prin Ovidiu Enache), la barebow pe locul I s-a clasat Ionuţ Ghizdăveţ (Ares Bucureşti), urmat de doi sportivi de la Alexandru Roman Oradea (Ionuţ Burlan şi Dan Dumitru). Cea mai disputată categorie, chiar în condiţiile unei participări puţin numeroase, a fost cea de arc tradiţional replică istorică, unde Ovidiu Lesei a câştigat titlul şi tricoul de campion naţional, cu 212 puncte în calificări, şi un scor în finale net superior următorilor clasaţi, Nicolae Dinu şi Cristian Becski, ambii de la „Ares” Bucureşti.

Ovidiu Lesei trage cu arcul de circa doi ani şi locuieşte în Timişoara, dar este legitimat la C.S. „Redpoint”, la fel ca mulţi alţi arcaşi din Sibiu, Arad, Bucureşti, Târgu Jiu sau Cluj, care au găsit în clubul orădean un partener serios şi dedicat pasiunii comune: tirul cu arcul. Acest sport olimpic a devenit, în ultimii ani, o prezenţă constantă în Oradea şi judeţul Bihor, cele şase cluburi autorizate şi două asociaţii fiind grupate în Asociaţia Judeţeană de Tir cu Arcul Bihor.

Distribuie informația
Alte știri