120 ani de la deschiderea oficială a Lojii Masonice din Oradea

120 de la deschiderea oficială a Lojii Masonice din Oradea

Templul Francmasoneriei a fost gazda conferinței „Francmasoneria orădeană în context internațional”, eveniment care a marcat 120 de ani de la deschiderea oficială a Lojii Masonice din Oradea. Evenimentul a fost organizat de către Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).

La conferință au luat parte istorici, membri ai masoneriei, reprezentanți ai instituţiilor publice din ţară şi locale, instituţii de învăţământ universitar, mediul de afaceri, instituţii muzeale şi reprezentanţi din partea unor ONG-uri culturale. Subiectele abordate în cadrul evenimentului au avut ca scop deslușirea unor taine din istoria masoneriei, care reprezintă un fenomen fascinant pentru multă lume.

„Eu, ca istoric și ca om de muzeu, le sunt recunoscător tuturor celor care au făcut un efort considerabil pentru ca acest prim muzeu al francmasoneriei din România să funcționeze astăzi la Oradea. În urmă cu doar 20 de ani, acest lucru ar fi fost de neimaginat. Numai ideea de a înființa un muzeu al masoneriei undeva în România ar fi fost privită cu suspiciune. Astăzi, ideea de a recupera un patrimoniu și de a-l pune în valoare, de a pune la dispoziția publicului o parte din istoria României mai puțin cunoscute nu mai deranjează, este o idee care a intrat în cotidian și acesta este un mare câștig pentru societatea noastră. Avem nevoie de conferințe serioase în care să se discute despre istoria atât de interesantă a francmasoneriei din România”, a punctat prof. univ. dr. Virgil Ştefan Nițulescu, managerul Muzeul Național al Țăranului Român.

Invitații prezenți la Oradea au fost persoane cu cercetări ce vin să valideze folosirea unor instrumente și metode științifice care dau credibilitate discursului lor și care plasează în spațiu și timp activitățile masoneriei.

Din prezentarea făcută de către istoricul dr. Tudor Sălăgean a rezultat că există documente și obiecte de patrimoniu muzeal atât la Muzeul Naţional Brukenthal, cât și la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, istoricul fiind implicat în coordonarea acestei expoziții itinerante la momentul când ea s-a constituit. Acesta și-a exprimat dorința de a se implica pe mai departe în a o aduce la Oradea în perioada următoare.

Despre ce este, despre cum și când acționează orgoliul în viața individuală a omului, în viața socială construită de acesta, inclusiv viața masoneriei, cu referire și trimitere la trecutul, actualitatea și posibilul viitor al masoneriei orădene în special, și a celei universale, în general, a vorbit consultantul Dacian Palladi.

„Fac parte din categoria celor care se adresează într-o formă mixtă – trecut, prezent și viitor, dintr-o perspectivă exotică a impactului și managementului orgoliilor cât privește activitatea masoneriei. Mă alătur acestui efort de a educa și reeduca comunitatea orădeană, și nu numai, de a ieși dintr-un tipar fix și imobil a ceea ce înseamnă un spațiu muzeal. Există o mare necunoaștere, o lipsă consistentă de educare. O astfel de acțiune își propune să aducă și să facă accesibil subiectul masoneriei scoțându-l din categoria ocultului, suspectului, straniului și de ținut la distanță”, a punctat Dacian Palladi, unul dintre moderatorii evenimentului.  

Alte știri